Analiza narativa – scurta bibliografie orientativa comentata

Origini. Analiza narativa isi are originea in studiile literare. De la formalismul rus – Vladimir Propp, Morfologia basmului - la naratologia structuralista francofona - Roland Barthes, ” Introducere la analiza structurala a povestirilor” (Communications, no 8, 1966), Romanul scriiturii, A. J. Greimas, Du sens, Semantica structurala,  T. Todorov, Gramatica Decameronului, G. Genette, Figuri, autorii au incercat sa puna in evidenta invariante narative (modele structurale) asa cum facuse in domeniul antropologiei structurale Cl. Levi-Strauss. Textul literar este tratat ca un document autonom, ca un sistem in sine. Autorul este total absent din aceste analize.

Reintoarcerea autorului. In anii 80, lucrari precum cea a lui Paul Ricoeur, Temps et recit, au marcat un adevarat turnant in analiza narativa, probabil sub influenta pragmaticii lingvistice. Textul narativ este abordat discursiv, ca orice act de comunicare, iar analiza urmareste punerea in evidenta a strategiei narative a autorului, dar ia in discutie si receptarea ca facand parte din acelasi proces de comunicare. Naratiunea inceteaza sa mai fie  un simplu gen literar devenind un mod de organizare a enunturilor asemanator argumentatiei, descrierii sau dialogului,un mod de a actiona asupra lumii. Definita ca o stiinta a combinatiilor, povestirea are o functie pragmatica: face sa faca, dar intre producator si receptor se instaleaza un proces hermeneutic care nu garanteaza ca intentiile producatorului vor fi transmise intocmai la sfarsitul lecturii.

Competenta narativa nu este prerogativul scriitorilor de meserie. Fie ca este vorba de povestirile pe care le inseram in comunicarile noastre cotidiene profane – studiate de socio-lingvistul William Labov (articolul care a deschis cercetarea povestirilor orale ale oamenilor obisnuiti, “Narrative Analysis”, a fost publicat in 1967 impreuna cu Wiletsky), de marturiile subiectilor in cadrul sedintelor de psiho-terapie, de povestirile care asezoneaza discursurile electorale sau de munca jurnalistului sau a reporterului tv in misiunea sa de a informa publicul, naratiunea se releva a fi un puternic dispozitiv comunicational de captare cu functii diverse. Christian Salmon remarca incredibila proliferare a “storytelling” – ului in lumea contemporana, mai ales ca practica a instantelor de putere, anuntand aparitia unei “noi ordini narative” (Storytelling. La machine a fabriquer des histoires et a formater les esprit, La Decouverte, 2007. Nu mai este vorba aici de povestirea ca mimesis, imitatie a realitatii, ci de construirea prin naratiune a unei lumi fictionale cu pretentii de realitate creata de specialistii in publicitate, media si consultanta politica.

2 comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack