Traducerea in romana a cartii Qui a peur des jeux video? sub titlul Psihologia jocurilor video a aparut la sfarsitul anului trecut, 2010, la Editura Trei, in colectia Psihologia pentru toti. E o carte iesita din colaborarea dintre un psihanalist - Expertul - Serge Tisseron, si o jurnalista - Scribul - Isabelle Gravillon. Structura cartii, stilul, munca de redactare ii apartin jurnalistei, continutul propriu zis, explicatiile, abordarea sunt ale psihanalistului.
Cartea isi propune sa raspunda unor intrebari preocupante: sunt jocurile video atat de periculoase cum se afirma de obicei? ce este de facut pentru a evita dependenta de jocurile video?
Inainte de a acuza in bloc perniciozitatea jocurilor video, a carei sursa este de obicei teama de nou, ignoranta, lipsa de informatii, autorul ne propune sa le cunoastem mai bine. Se porneste de la ideea ca jocurile video nu sunt cu mult diferite de alte jocuri. Jocurile de deghizare – mastile, travestiul – si vertijul caruselurilor din balciurilor traditionale sunt stramosii jocurilor video de astazi.
Forta lor de seductie este strans legata de criza, angoasele si cautarile specifice adolescentei. Jocurile video alimenteaza stima de sine a adolescentului pe care adultii nu inceteaza sa i-o puna la indoiala. Jocurile video iau locul papusilor dintr-o etapa anterioara a vietii, sunt ceea ce psihanaliza numeste un “obiect tranzactional” ce-i usureaza adolescentului parasirea copilariei.
Refugiati in fata consolelor si a ecranelor, adolescentii gasesc in jocurile video, in avatarurile pe care le construiesc, in interactiunea cu ceilalti jucatori, niste interlocutori privilegiati. Jocul video este totodata privit ca un laborator pentru incercari, fara consecinte in viata reala. Iata deci ca jocurile video nu sunt doar o amenintare permananta la formarea personalitatii, dar si un suport de formare a acesteia.
Violenta jocurilor video ridica problema daca adolescentul este capabil sa o reproduca in lumea reala sau daca ea are mai degraba o functie cathartica, liberatoare. Nici teza imitatiei, nici cea a catharsisului nu par sa epuizeze complexitatea acestei probleme. Mai important de observat este ca jocurile propun roluri diferite: agresor, victima sau salvator, si tipuri diferite de violenta (narcisica sau simbolica) si ca acestea rezoneaza in mod diferit cu trecutul si intimitatea adolescentului.
Fara a nega existenta unei dependente de jocurile video, Tisseron nu o considera o boala psihica in sine. Asa zisa dependenta de jocurile video se asociaza altor tipuri de dependenta. Jucatorii pot fi interesati de aspecte diferite ale jocurilor video: unii cauta in jocul video un partener care sa nu-l abandoneze, altii sunt in cautarea unor senzatii tari, altii sunt atrasi de crearea unor avataruri, altii sa-si restabileasca stima de sine, altii cauta interactivitatea cu ceilalti jucatori. Sunt tot atatea categorii de jucatori.
Cartea se termina cu cateva masuri de control a consumului de jocuri video. Rolul familiei este aici hotarator.
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
